Mă minunez

16 octombrie 2017

... de toamna asta, de cât de repede schimbă totul în jur, de parcă nu am mai trăit nicio toamnă până acum;
... de cât de repede trece timpul şi de urmele pe care le lasă;
... de mine, de reacțiile pe care le am uneori, de cât de uşor pot renunța la ceva, deşi la început sunt foarte încântată;
... de faptul că m-aş aşeza într-un balansoar, într-o curte sau într-o mansardă, aş citi, aş scrie orice, oricât, oricum, aş privi toamna şi aş savura o ciocolată caldă;
... de egosimul de care dau dovadă uneori...

...şi e de-abia toamnă... la iarnă de ce-o să mă mai minunez?

Toamna




Tomnatice

13 octombrie 2017

dintr-o toamnă mai veche
           Tata e născut toamna, într-o zi de 13, fratele lui, iarna, tot într-un 13, eu primăvara, într-o zi de 26, multiplu de 13. Tot într-o astfel de zi m-am căsătorit, iar când am venit în Bucureşti şi am stat în gazdă, la interfon trebuia să apăs tot... 26.  Matei a venit într-un 27, 26+1. Cu toate astea, n-aş putea nici să spun că 13 a fost un laitmotiv al vieții mele, ca-n "Ciuleandra" lui Rebreanu, nu m-am simțit urmărită de ghinion. Şi asta în ciuda faptului că bunica din partea mamei a murit la 2 zile după ce am împlinit 11 ani, iar bunicul matern, de ziua mea onomastică... De coincidențe, oricum, nu am dus şi nu duc lipsă.
          Odată cu toamna, însă, îmi scade pofta de scris şi creşte cea de făcut poze. Sper să-mi mai regăsesc, măcar uneori, poezia şi să mai şterg de praf blogul dedicat fotografiilor; nu de-alta, dar abia astăzi am observat că n-am mai postat pe acolo de (aproape) un an de zile...
          Şi după o luuungă pauză, cred că în sfârşit mă voi mobiliza pentru nişte quilling. Sunt inconsecventă, ştiu, îmi piere destul de uşor entuziasmul, dar, dacă apare o motivaţie externă, sunt şanse mari să mă activez. Sper să nu rămân doar cu zisul şi cu melancolia specifică anotimpului în curs!

Cu ce ne mai jucăm

piese noi, de construit; îmi fac cu ochiul şi hama beads, la un moment dat le vom încerca şi pe ele







Castane de colecție, porumb de fiert şi vreme bună

Toamnă la fereastră

Adevărul despre poezie

Cel mai bun semafor

Frustrările pot fi bune!

Nu știu alții cum sunt, dar eu la serviciu nu pot să scriu, nici nu pot sta lipită de telefon, la fel și acasă; ideile vin, le schițez în grabă pe unde pot și cam tot pe acolo rămân... și apoi mă frustrez că iar n-am scris (pe blog) sau că n-am scris așa cum aș fi vrut eu.
Nu e prima dată când mă bate gândul să închid blogul, din moment ce oricum nu reușesc să mă ocup de el așa cum aș vrea; mai bine mă frustrez că nu-l mai am, decât că-l am degeaba; mă apropii de 10 ani de când îl am, câte nu au reușit alții în atâția ani de blogging? 

Și uite așa apar frustrările, că tot aveam subiectul pe listă. Ce să facem ca să nu ne mai frustrăm? Poate că o soluție ar fi să nu ne mai setăm scopuri, planuri, așteptări de la noi înșine. Să facem ceea ce putem, chiar dacă ne-am dori să facem mai mult sau mai multe într-un anumit interval de timp. Măcar în ceea ce ne privește pe noi înșine. În relația cu ceilalți e mai greu, nu putem decât să luăm oamenii ca atare, să cerem lămuriri atunci când considerăm că avem nevoie de asta, dar față în față. Numai discutand ochi în ochi putem percepe corect mesajul pe care celălalt ni-l transmite. Pentru că mesajul nu reprezintă doar informația în sine, înseamnă și felul în care este transmisă aceasta, de la tonul vocii până la felul în care privește sau în care se mișcă celălalt, voluntar sau nu.

Motive de frustrare pot apărea la tot pasul, esențial e modul în care ne raportăm la ele, importanța pe care le-o acordăm și ce facem ca să eliminăm sentimentul că lucrurile s-ar fi putut petrece altfel. Frustrările sunt rude cu dezamăgirile, despre care am scris deja. Așa că metodele prin care ne putem feri de cele din urmă, ne pot feri și de frustrări. Dar trebuie să recunoaștem, totuși, că au și o parte bună, s-o întrebăm pe Simona Halep de câte momente de frustrare și de câte dezamăgiri a avut parte, înainte de a ajunge numărul 1 mondial
Ar trebui să învățam să trecem peste toate, să fim mai motivați, mai responsabili și mai răbdători. Cu o floare nu se face primăvară, dar cu mai multe? Ne putem plânge la nesfârșit că suntem nefericiți, mediocri, că ne vine să băgăm capul în pământ, ca struțul și să nu mai ieșim de acolo. Însă dacă după toate astea tot nu schimbăm nimic în atitudine, în reacții, în gânduri, în zadar le-am trăit pe toate.

Așa că luați-le pe rând și învățați să recunoașteți și să asimilați lecțiile fiecărei experiențe!

Oamenii vor să fie fericiți

8 octombrie 2017

Oamenii vor să fie fericiți, dar în fiecare dimineață se trezesc supărați pe viață, supărați pe lumina care intră pe geam, supărați că începe o nouă zi în care trebuie s-o ia din nou de la capăt...
Oamenii vor să fie fericiți, dar îmbracă haine mohorate, pe stradă merg cu capul aplecat, salută triști și cu jumătate de gură, numără crăpăturile din asfalt și găurile din șosea...
Oamenii vor să fie fericiți, dar intră apăsați și stresați la locul de muncă, se grăbesc să-și judece colegii și să-și învinuiască șefii pentru tot ceea ce-i nemulțumește...
Oamenii vor să fie fericiți, dar pleacă spre casă cocoșați de stresul de la muncă, pe care nu ezită să-l împrăștie și în casele lor...
Oamenii vor să fie fericiți, dar creșterea copilului a devenit o povară și dorința lui de joacă, un stres în plus..
Oamenii vor să fie fericiți, dar stau țintuiți în fața televizorului la știri, se îngrozesc la filme comerciale și se înfurie la emisiuni politice...
Oamenii vor să fie fericiți, dar acoperă cerul nopții cu jaluzele opace, la culcare își învârt în cap gândurile de peste zi și pentru insomnie dau vina pe viață...
Oamenii vor să fie fericiți, dar meditația li se pare timp pierdut, rugăciunea o naivitate, iar liniștea greu de suportat...
Oamenii vor să fie fericiți, dar n-au timp pentru ei..
Oamenii vor să fie fericiți, dar n-au timp de fericire...
Oamenii n-au timp să descopere că fericirea e în ei, în cerul dimineții, în zâmbetul cu care salută oamenii, în ochii colegilor de la muncă, în joaca copilului, în liniștea casei, în stelele de pe cer și-n rugăciunea de dinainte de culcare...

 (autor necunoscut, am primit-o)



 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS