De unde vin dezamăgirile?

7 august 2017

            La o discuție cu prietena mea, G., am provocat-o să găsească 5 subiecte despre care ar vrea să scriu pe blog, conștientă fiind că provocarea e mai mult pentru mine, pentru a vedea în ce măsură reușesc să scriu, să zicem, la comandă. Și iată că deja mi-a dat prima temă: dezamăgirile. E drept că n-am scris niciodată despre ele, de fapt, nu am teoretizat despre, pentru că de trăit, le-am trăit și eu pe ale mele, ca fiecare om.

 
Mintea face, mintea desface: dorințe, idealuri, așteptări
 
            Așadar: de unde vin dezamăgirile? Un prim răspuns ar fi că din minte. Pentru că acolo se petrec toate proiectările despre ce ne-am dori să ni se întâmple în viață, acolo ia naștere idealul masculin și cel feminin la care ne raportăm neîndoielnic atunci când ne căutăm un partener de viață, acolo scriem cu litere mari cum să fie prietenul/a cel/cea mai bun/ă, acolo ne descriem întâi locul de muncă pe care-l merităm, cu alte cuvinte, mintea face, mintea desface. Dezamăgirea apare atunci când ceea ce întâlnim și se întâmplă în realitate nu corespunde cu ceea ce ne închipuiam, cu ceea ce aveam în minte că ar fi trebuit să fie. De fapt nu ne dezamăgește nimeni, noi ne amăgim cu dorințe și false pretenții, dezamăgirea e doar neîmplinirea acestora.
            Ne amăgim crezând că toți oamenii ar trebui să fie punctuali, fideli, să păstreze secrete, ca prieteni. Și ne dezamăgim când descoperim că cele mai intime destănuiri ale noastre sunt pe buzele tuturor colegilor de serviciu, de exemplu, pentru că cea căreia i le-am încredințat, nu a știut să le țină doar pentru ea.
            Până la urmă, dezamăgirea apare atunci când avem așteptări de la cei din jurul nostru, așteptări care nu se concretizează, pentru că oamenii nu sunt la fel, nu au aceleași principii sau valori, nu au aceleași gusturi sau idei. Mai grav e când cei care de care ne dezamăgim, suntem noi înșine. Pentru că uneori suntem prea siguri de o anumită reacție a noastră într-o situație și ne trezim că ne-o ia gura pe dinainte și spunem ceva ce nu ne-am fi dorit să dezvăluim sau facem ceva care contravine anumitor principii pe care le avem. 
            Cred că cele mai multe astfel de situații se întâmplă atunci când omul se îndrăgostește. Și nu pentru că dragostea e oarbă, ci pentru că starea de îndrăgostire asta face, ne aduce în punctul în care am face orice pentru persoana iubită. Să nu-mi spuneți că nu vi s-a întâmplat niciodată să constatați că v-ați făcut de râs făcând sau spunând ceva ce altfel nu ați fi făcut/ spus nici în ruptul capului! 

Dezamăgirea din mândrie

            Oricum, viața nu se reduce doar la astfel de dezamăgiri; pe plan profesional, dezamăgirea că nu am obținut un serviciu pe care consideram că-l meritam, nu vine doar din așteptările pe care le avem din partea noastră; aici intervine și mândria, acel orgoliu că putem mai mult, că am absolvit facultatea X și masterul Z, că nimeni nu merita mai mult acel post decât noi și așa mai departe, cunoașteți cu toții aceste îndreptățiri.
            Unele lucruri nu se întâmplă cum sau când ne dorim, pentru că nu avem suficientă răbdare, pentru că, așa cum am constatat de ceva timp deja, uneori e nevoie de mulți pași mici pentru a înfăptui ceva mare. Și uite așa ajungem, încetul cu încetul, să concluzionăm fără să vrem, că degeaba am citit nu știu ce cărți și am studiat la cele mai înalte școli, dacă din punct de vedere duhovnicesc, spiritual, nu suntem pregătiți ca anumite lucruri să se întâmple. 
            Și culmea, uneori, când tragem linie și toate-s îndeplinite, dezamăgirea tot își face loc, pentru că dorințele noastre nu s-au împlinit în forma în care ne-am fi așteptat. Și din nou așteptările... Stau și mă gândesc acum la oamenii care se plâng că nu sunt iubiți, dar care nu s-au gândit niciodată la prietenii pe care-i au, acei prieteni pe care pot conta oricum și oricând, pentru că ei așteaptă iubire de la un partener de sex opus. Sau mă gândesc la oamenii care spun că nu fac în viață ce le place, pentru că au un serviciu repetitiv, stresant, săcăitor, dar care uită că după program ies în oraș, la un concert/o piesă de teatru/o întâlnire cu fetele/băieții, la cumpărături, la un film sau în weekend pleacă în vacanță în Honolulu.



Cum să nu ne mai amăgim/ dezamăgim
 
           Care ar fi rețeta contra dezamăgirii? Retețe nu dau, pentru că nu există, mi-am promis la un moment dat că nu mai dau nici sfaturi (și n-am mai dat, decât cui am considerat necesar sau cui mi-a cerut), așa că mai jos sunt doar niște idei de încercat, pentru a nu mai trece prin dezamăgiri:
  1.         Nu vă mai lăsați amăgiți, asta însemnând să vă mențineți așteptările față de voi și față de alții la un nivel cât mai scăzut! Cu cât aveți așteptări mai mari, cu atât dezamăgirea va fi mai mare!
  2.         Spuneți clar ce dorințe aveți! Fie că sunteți într-o relație de prietenie sau în acea relație de iubire pe care v-ați dorit-o, vorbiți clar și concis despre ce și cum ați vrea să se întâmple!
  3.         Acceptați că sunt lucruri pe care nu le puteți controla, oricât de mult v-ar plăcea! 
  4.         Nu mai faceți planuri, luați lucrurile cum vin și trăiți-le pe fiecare în parte! Nu mai știu unde am citit o vorbă faină: dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă, spune-I planurile tale! Tot ce-i omenesc și material, e și efemer!
  5.         Exersați-vă răbdarea! Toate se întîmplă cu un scop, unul pe care nu-l veți afla de la început, dar de care vă veți da seama pe parcurs!
  6.         Nu țineți cu tot dinadinsul să ajungeți undeva doar pe o anumită cale, pe care v-ați fixat-o dinainte, așa cum nu ar trebui să țineți morțis să aveți dreptate! Contează mai mult să fiți împăcați cu voi înșivă, să simțiți că sunteți pe drumul cel bun către ceea ce v-ați propus în viață, decât să vă certați câteva ore, pentru un lucru care cu siguranță nu merită atâta energie irosită!
  7.         Credeți și nu deznădăjduiți, cum am mai spus cândva!

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS